Valul de CĂLDURĂ care a pus stăpânire pe România continuă. Cum va fi vremea în zilele următoare

Publicat: 23/07/2024, 12:14

Cel mai lung val de caniculă din țara noastră continuă și astăzi. Este a șaisprezecea zi cu alerte de arșiță. Temperaturile vor atinge 36° Celsius la umbră, iar atmosfera va deveni sufocantă. De la mijlocul săptămânii, atmosfera se va schimba, însă, radical.

Marți se vor înregistra și ploi, dar și caniculă în România. Caniculă va mai fi în sudul teritoriului. Este în vigoare și un cod galben de căldură pentru sudul teritoriului. 35°C vor fi în Capitală, chiar 36° se vor atinge în Lunca Dunării, dar nu vor lipsi nici ploile. Meteorologii se așteaptă ca în zonele de deal, de munte, prin regiunile centrale, vestice, sud-vestice, să mai apară perioade cu ploi de vară, arată Digi24.

Este vorba de averse însoțite de fenomene electrice, iar în zonele montane se vor strânge cantități importante de apă de peste 25l/m² și tot acolo vor fi posibile căderi de grindină.

În București, marți se va înregistra un nou episod de caniculă, cu temperaturi de 35°C. Față de săptămâna trecută, însă, temperaturile au scăzut cu câteva grade. Marți va fi soare, vreme plăcută, însă la orele serii meteorologii se așteaptă la ploi de vară, mai ales după lăsarea întunericului, așa cum s-a întâmplat și luni seara. Sunt posibile averse însoțite de fenomene electrice, dar în zilele următoare temperaturile scad brusc și în Capitală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor